Crezul reprezinta cea mai importanta marturisire a credintei, nu este o rugaciune ca celelalte existente si reprezinta simbolul credintei Niceo-Constantinopolitan fiind totodata o sinteza a Sfintelor Scripturi.
In anul 325 dupa Hristos la Nicea, imparatul Constantin cel Mare a convocat primul sinod ecumenic unde au participat 280 de episcopi si in acel moment au fost adoptate 20 de hotarari importante printre care si Crezul dar in forma lui initiala ce ii apartinea lui Eusebiu din Nicomedia. Acesta a fost in cele din urma respins deoarece sustinea teoria lui Arius (preot in Alexandria) ca Isus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negand astfel divinitatea Lui. In cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentând Crezul de la Ierusalim, avand inclus termenul elocvent „homoousis”, insemnand „de aceeasi fiinta” (de aceeasi esenta). Astfel s-a adoptat ca dreapta si conforma afirmatia Sfintelor Scripturi ca Isus este „de aceeasi fiinta” cu Tatal. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Nicea.
In anul 381 dupa Hristos la Constantinopol, imparatul Teodosie a convocat un sinod ecumenic unde au participat 150 de episcopi iar motivul principal a fost inlaturarea completa a ereziei lui Arius si condamnarea invataturilor lui Macedonie respectiv Apolinarie. Tot atunci a fost adoptata invatatura despre unitatea Sfintei Treimi si umanitatea lui Hristos.
Crezul adoptat la consiliul de la Nicea a fost completat cu cinci propozitii importante care stabileau invataturile despre Sfantul Duh, despre Biserica, Taine, invierea mortilor si viata de dupa moarte. De atunci aceasta marturisire de credinta este cunoscuta sub numele de Crezul Niceo-Constantinopolitan, sau Simbolul Credintei.
